un strop de inceput :)

Cand viata de impresioneaza incepi sa scrii..

     Caci e vorba de noi,mereu e vorba de noi..Si ei?Ei bine,ei,acele suflete prafuite de colbul sarat al vietii umane,au ramas cazuti de la altitudini sleguite cu o unealta de fier brut,si fiind acolo sunt partasi ai suferintei pline de deziluzie a unor dramaturgi imaturi,purtati prin jocul copilariei profunde,ca niste pioni trecuti printr-o sita cu culori false.Si?La ce bun?Tot acuratetea rautatii dainuie printre noi..Dar acum imi dau seama,totusi,si va rog sa ma iertati,caci uite acum observ ca folosesc persoana I,plural fara vreo implicatie reusita sin partea mea,caci nu stiu daca influenta mea asupra acestei confesiuni are vreun rost..Si da!Constiinta incarcata de picuri grei de zapada stralucitoare ca un carbune acru imi spune sa zic adevarul.Dar care adevar?Acela ca sunt unul dintre ei si nu unul dintr noi?Acel adevar?Care defapt e o minciuna,pana la urma,noi facem parte din ei si vicerversa..Hm!Uite un cuvant straniu ce imi strabate sufletul de dramaturg imatur si fraier,caci asta sunt,nu?
    Si aici,acum,caci mai incolo va fi tarziu,viata prin ochii acestui drmaturg va fi oglindita putin,doar pe alocuri pe aceasta foaie umpluta de stropii asudarii:
    ``O zi pierduta in lacrimi ce completeaza golurile din profunda inima a oceanului se stinge odata cu ultima clipire a soarelui cuprins de fiorul bataliei cu intunericul ininteligibil si ursuz.O zi cand inima face cale intoarsa catre `afara`Acel `afara`,care pentru unii e o scapare,dar pentru altii e infinitul chin al soartei.Azi,caci ieri a trecut si maine rasare,deci azi puterea din fiecare particica a trupului uman a fost incercata.Azi,acei ochi imaturi,care mereu strecurau pe sub gene lacrimi copilaroase dedicate unei note scoase din gura celor ce ne sunt 'parinti la scoala' sau care erau dedicate unor certuri nesemnificative cu persoane ce sunt despartite parca de un zid si nu imi pot afla aura,caci sunt prea departe.Totodata cateva picaturi erau dedicate si persoanei apropiate,pe care te superi pentru a-i atrage atentia,crezi tu, mereu meritata de tine.Si uite ca in acest moment ma descarc prin adevar,caci acum nu mai conteaza chestiile acestea,ci doar ceea ce am realizat dupa azi.Doar azi lacrimile acestea au fost cu adevarat cuprinse de tristete,de deziluzia aceea pe care o simti in momentul cand viata ta impreuna cu sperantele si visele tale par sa cada de la inaltimi spre acel jos din care nu mai poti evada.Aea deziluzie cauzata de un mare cacat,pana la urma,si rog cititorii sa ma scuze,iti sustrage credinta,apoi lasand o intrebare singura: De ce eu?,pleaca cu un zambet superficial atarnat de chip.
     Aseara mi-era somn si nu mai puteam scrie nimic.Daca nu ai inteles ceva,incearca sa cauti explicatia in inimata si daca nu o gasesti nu are rost sa citesti si ceea ce va urma..