Initiere. 

Punctul critic în care ma gasesc,si existenta mea pe acest pamant ,in aceasta lume imprimata pe o sfera neuniforma si vaga,imi da dreptul sa`mi astern o plapuma de speranta deasupra picioarelor scheletice parca si fara senzatie. O plapuma a carei compozitie consta in simpla divulgare a unor sentimente ce te urca spre ierarhia sublima a acelui ceva ce te incanta doar cu picuri infantili de speranta si te dezamageste cu inocenta din felul sau de a nu exista cu adevarat.Putini sunt cei care recunosc ceea ce simt si folosesc cuvintele pline de figuri aspre la extremitati pentru a`si rupe bucata de suflet acoperit de o panza inghetata si infiorata si pentru a o afisa in fata cumplita si nemiloasa a realitatii. Fiind unul dintre ‘’acei’’ si stiind descarcarea imediata a constiintei,ii stimez pe toti cei alaturati mie si ii incurajez sa continue. Nu spun ca viata de dramaturg e usoara,dar are anumite implicatii profunde ce te conving destul de suspicios as spune, sa continui si sa imparti lumii unele usi ce ajung la realitatea pe care toti cei ce au aceste probleme o vor.

Si iata inca un nou moment cand acest dramaturg simte nevoia de a`si intinde o plapuma si de a se inveli cu ea.. un moment presat de o dorinta arzatoare cand ‘’el-personajul idilei’’ cunoaste un initeligibil sentiment si simte nevoia de a`l impartasi.. v`ati gandit vreodata ca un portativ impodobit cu niste presupuse intelesuri te poate teleporta intr`o lume a disperarii dupa persoana iubita? Cei ce s`au gandit inteleg.. celorlalti inca incerc sa le caut o comparatie unica.. hai sa spunem ca e la fel ca atunci cand privesti un tablou..si`l privesti in gol,fara a simti ceva,sau poate simti,dar doar ceva trecator..si apare!! Acel ceva unic si infiorator ce te face sa admiri tabloul in continuare,dar cu alti ochi ,cu ochi de dramaturg (omul care face o drama din orice) adica da! Incepi si tu sa faci o drama dintr`un fapt divers ca un tablou.. si parca te regasesti in el,in compozitia lui cromática si spatiala.. cam asa e! hei!nu va luati de mine..pt. mine are lógica tot ce am scris,dar nu stiu daca si pentru voi..cei din afara..oricum va promit ca daca mai gasesc vreo comparatie o sa v`o impartasesc ..:)

Si uite acum am ramas si eu in fata unui tablou conturat in 2 zile.. sec! Dar profund ! ei bine.. au fost 2 zile cand total avea sens.. soarele rasarea si apoi apunea rapid sub ochii tai ,vantul te infrigura si nu mai erai imun la rece, fosnetul ploii de vara te cutremura dandu`ti un impuls fanatic .. au fost parca, 2 zile in care ai simtit ceea ce Creatorul a realizat pentru tine! Dezbatand acest subiect multimea dezvaluii o necunostinta in cauza ‘’de ce pana acum un ai mai simtit asta? Cine e acel ‘’ceva’’ ce te`a facut sa simti?’’ cu aceasta intrebare sufletul imi este transpus intr`o sfera plina de melancolie,nostalgie chiar.. ei bine.. acel ‘’ceva’’ e el-personajul principal,real,dar totodata fictiv al basmului.. in momentul acesta o sa fiu rautacios (caci trebuie sa precizez ca sunt inca un dramaturg) si nu o sa dezvalui identitadea efemera a sa.. pentru mine e doar el si asa va ramane! In acest moment daca as lua la analizat fiecare bucatica din el ati aavea de citit un roman,deci prin urmare o sa las intrebari desarte in mintea voastra.. dar stati! Ca sa intelegi ceea ce as fi putut scrie,gandeste`te la acea persoana din inima ta ce te face sa vibrezi cand e langa tine, gandeste`te la acea persoana de care te`ai indragostit la inceput de vara, pe o plaja goala,langa o salbatica mare..
O sa inchei prin a divulga compozitia plapumei de speranta.. de data aceasta plapuma este impanzita de iubire,uneori de disperare caci ‘’el’’ un mai e .. dar in principiu de iubirea eterna ce o simti cand te indragostesti pentrru prima data..
!!! hei…și ține minte că prima iubire nu se uită niciodată!
Deiiu.x

Moment de panica..

Si iata unul dintre acele momente cand te tii cu ghearele de poarta fictiva a salvarii din realitatea,un cuvant des intalnit in ''armonia''sufletului meu,cruda,odioasa chiar,in care traiesc.O realitate cand chiar si o chestie  banala iti da fiorii aceia ce declanseaza un rasuflat prelins apoi de o lacrima uscata de piatra sufletului.Si stau pe covorul galben-portocaliu,de o forma ovala,in a carui compozitie artistica ma regasesc,si ma gandesc la ceea ce azi s-a intamplat,sau nu,sau ceea ce se putea intampla.Da,azi.. acelasi cuvant care ma framanta.Azi,parca o parte din mine s-a strecurat spre adancurile negative.Azi,ma simt pierdut(folosesc masculin,caci sunt un dramaturg,am o identitate pusa ca o fatada) in adierea dezamagirii.Azi,un adevar a dus la dezamagire..Si o dezamagire ce te apasa pana cand sufletul tau se opreste si tace,cam greu acest lucru,nespecific personalitatii mele,dar da! Tace si incearca sa se ascunda in spatele unor scuze ridicol de neintelese.Eu,persoana perfecta cade intr-un abis dominat de fum si tarie..Ziceam de acea persoana,careia vrei sa-i atragi atentia,ei bine pe acea persoana ai dezamagit-o si in momentul acesta esti la un punct critic,cand disperarea te cuprinde si vrei sa pleci de aici,vrei sa cazi intr-un somn fictiv,din care sa nu te mai trezesti vreodata.

Cand zambetul il stergi cu buretele dezamagirii,iar increderea devine dispret,sufletul arde de dorinta mortii..Dar nu! Puterea ascunsa din mine imi controleaza acum mana si ma face sa scriu ceea ce trebuie sa cred,sa cred ca doar Dumnezeu ma poate ajuta acum,caci mama saraca e pierduta in dorinta arzatoare a ma face un om bun,de a-mi asigura viitorul.

Tot azi,am intalnit o persoana slaba de inger si atat imi doresc : Dumnezeu sa o ajute sa creada din nou,sa depaseasca acea faza in care a adus-o ironia sortii.

Inchei prin a scrie ca imi cer din suflet iertare acelei persoane,care chiar merita afectiunea mea,in caz ca ea-termenul principal,se hotaraste sa rasfoiasca si prin aceste foi bantuite de un scris urat,dar de o implicatie spirituala de inegalat.

Ma duc acum,caci poate dusul imi va sterge unele din durerile acestei dezamagirii,caci am o singura speranta..

Rog cititorul sa nu citeasca ce am scris,ci sa simta..

un strop de inceput :)

Cand viata de impresioneaza incepi sa scrii..

     Caci e vorba de noi,mereu e vorba de noi..Si ei?Ei bine,ei,acele suflete prafuite de colbul sarat al vietii umane,au ramas cazuti de la altitudini sleguite cu o unealta de fier brut,si fiind acolo sunt partasi ai suferintei pline de deziluzie a unor dramaturgi imaturi,purtati prin jocul copilariei profunde,ca niste pioni trecuti printr-o sita cu culori false.Si?La ce bun?Tot acuratetea rautatii dainuie printre noi..Dar acum imi dau seama,totusi,si va rog sa ma iertati,caci uite acum observ ca folosesc persoana I,plural fara vreo implicatie reusita sin partea mea,caci nu stiu daca influenta mea asupra acestei confesiuni are vreun rost..Si da!Constiinta incarcata de picuri grei de zapada stralucitoare ca un carbune acru imi spune sa zic adevarul.Dar care adevar?Acela ca sunt unul dintre ei si nu unul dintr noi?Acel adevar?Care defapt e o minciuna,pana la urma,noi facem parte din ei si vicerversa..Hm!Uite un cuvant straniu ce imi strabate sufletul de dramaturg imatur si fraier,caci asta sunt,nu?
    Si aici,acum,caci mai incolo va fi tarziu,viata prin ochii acestui drmaturg va fi oglindita putin,doar pe alocuri pe aceasta foaie umpluta de stropii asudarii:
    ``O zi pierduta in lacrimi ce completeaza golurile din profunda inima a oceanului se stinge odata cu ultima clipire a soarelui cuprins de fiorul bataliei cu intunericul ininteligibil si ursuz.O zi cand inima face cale intoarsa catre `afara`Acel `afara`,care pentru unii e o scapare,dar pentru altii e infinitul chin al soartei.Azi,caci ieri a trecut si maine rasare,deci azi puterea din fiecare particica a trupului uman a fost incercata.Azi,acei ochi imaturi,care mereu strecurau pe sub gene lacrimi copilaroase dedicate unei note scoase din gura celor ce ne sunt 'parinti la scoala' sau care erau dedicate unor certuri nesemnificative cu persoane ce sunt despartite parca de un zid si nu imi pot afla aura,caci sunt prea departe.Totodata cateva picaturi erau dedicate si persoanei apropiate,pe care te superi pentru a-i atrage atentia,crezi tu, mereu meritata de tine.Si uite ca in acest moment ma descarc prin adevar,caci acum nu mai conteaza chestiile acestea,ci doar ceea ce am realizat dupa azi.Doar azi lacrimile acestea au fost cu adevarat cuprinse de tristete,de deziluzia aceea pe care o simti in momentul cand viata ta impreuna cu sperantele si visele tale par sa cada de la inaltimi spre acel jos din care nu mai poti evada.Aea deziluzie cauzata de un mare cacat,pana la urma,si rog cititorii sa ma scuze,iti sustrage credinta,apoi lasand o intrebare singura: De ce eu?,pleaca cu un zambet superficial atarnat de chip.
     Aseara mi-era somn si nu mai puteam scrie nimic.Daca nu ai inteles ceva,incearca sa cauti explicatia in inimata si daca nu o gasesti nu are rost sa citesti si ceea ce va urma..