de ceva timp parca toate ma depasesc. nu mai stiu nimic, nu mai pot nimic, nu mai vreau nimic.. toata lumea critica! critica fara rost, fara stiinta necesara. e un fel de a spune ca nu mai suport. sau e un fel de nu a spune ceva, ci doar pur si simplu de a afirma fara sens. inca nu stiu nimic despre viata, existenta, suferinta, sau bucurie. sunt pierduta intr-un fel de gaura neagra din care nu mai ies odata. totul in jur pare ca nu simte ca mine, si totusi eu de ce??. sau mai bine zis de ce eu?. autoincrimanare poate:-??. posibilitate. probabilitate. fainut pana la un punct! un punct in care ma privesc in oglinda, si vad mai departe de fizic pe cineva, si ma ingrozeste ideea ca nu-l cunosc.si il caut cu privirea si ma cutremur si degeaba. 2 secunde toata ideea, firul narativ intrerupandu-se imediat.
to be continued.
